(Acel loc )

Să ne bucurăm. Să îndrăznim să râdem, să țipăm. Căci suntem pierduți.
Nu știu pe unde mă mai pot întoarce acasă. Nu știu pe unde-i calea întoarsă. Mă aflu aici. M-am rătăcit.
M-am pierdut nu în locul numit suflet ci în locul numit oameni.
Pornesc la stânga. Apoi la dreapta și iarăși… înainte. Același sentiment greu că nu cunosc. Neștiința mea mă domină, mă latră, mă ignoră.
Pe unde s-o iau? Domnu’, nu știți… ? Doamnă, strada… ? Și merg înainte stăpânit de teama că voi trece de ultima casă.
Recunosc ca m-am rătăcit. Ah, prietene, așteaptă. Prietene, prietene… Stai. A plecat. Ce păcat.
Acesta nu este un păcat. Doar simpla iluzie a dedublării. A convalescenței unui loc în care am încercat să fiu. În care exist de la o vreme. Numărabile clipe.
Acest os de fildeș. Acest loc împlântat în pământ. Acest fier vechi. Această sticlă opacă. Înșelătoare lumină selenară. Reflectată apă curgătoare. Înșelător ciment încins.
Înșelător ciment încins.
În acest loc m-am lăsat pierdut. Aici am cerut să mă pierd.