Toamna nu este doar tăcere. Nu este doar sanctuarul tristelor cuvinte îngemănate cu griul cerului. Este și o stare de spirit, un moment în care ridicăm privirea spre anotimpuri. Spre ceea ce se afla dincolo de noi. Vreau să vă spun povestea toamnei în care mă regăsesc. Trebuia să fi ajuns mai demult. Să fi deslușit mai devreme semnificația visului. Un corb plouat cu vânt mă privea insistent.Mi-aș fi dorit să-i fi spus cât însemna toamna pentru mine, dar ceva mă oprise. Un fior cu iz de tristețe m-a străpund.Am ridicat privirea. O cărare se întindea în fața mea. Da m-am temut de culoarea ei. Am ezitat. Apoi... mi-am reamintit: "Povestea noastră s-a împletit în visul ploii..." A devenit o certitudine: nu puteam ajunge acolo.Ceva mă reținea. O umbră împietrită în tristețe m-a atins. Am rupt tăcerea. Și nu mai știu dacă toamna e tăcere. Calea spre tine e gravată în pietrele gândului, dar calea spre mine...Prăpastia norilor îmi împânzește privirea.