M-am plimbat prin neant. Am creat o cărare și mă plimbam mereu pe ea. M-am gândit că acea cărare ar trebui să despartă ceva, nu doar neantul în două. Atunci am creat în stânga un cer și în dreapta un pământ. Nu știam ce să mai adaug ca să întrunească perfecțiunea. Am chemat păsările să-mi valorifice opera și s-au jucat și ele cu câteva culori...Soarele era un triunghi roșu pe cerul galben ; iarba era o pătură franjurată, albastră pe pământul alburiu.
Mi-a plăcut creația mea, am admirat-o și așa am reușit să dau puțină viață neantului. Credeam că va rezista opera mea, dar am uitat că acea cărare ce despărțea cerul de pământ era din neant, s-a mărit, a crescut, s-a extins și mi-a ruinat lucrul. Păsările au zburat. Eu m-am întristat. Dar nu-i nimic. Asta era menirea mea pe ziua aceea: să greșesc, căci mi-am închipuit că pot realiza perfecțiunea. Nu există printre noi, așa că a fost doar un vis în culori.