Pentru că se rupeau pe la mijloc căile înghițeau miezul gândului apoi regurgitau timpul cu sila noastră cu tot Pentru că nu mai era nici un etalon în cadența liniștii durerea împrăștia strigăte amorfe în cele patru zări pentru a fi auzită cândva de cei ce vor veni Pentru că nici o trecere nu mai era pe lângă ci toate prin noi căile deveneau șine incandescente ale unui montagne rousse ruginit Pentru că exista riscul împărțirii la doi în momentul imediat următor revelației Pentru că fiecare avea o scindare secretă între sine și sine rupând fibrele tensionate ale inocenței cu dorințe grele cu aroma stranie interzisă a fumului înnecăcios și dulceag Pentru că între membranele dintre lumi vidul devenea entitatea coalizatoare infiltrând cu nimicul său puternic alveolele înfierbântate ale visului împlinind ovalul orgasmic oniric oh Pentru că undeva absența întregea pervers și nefiresc cercul într-o tot mai oarbă și tactilă culoare de la alb la alb și înapoi negrul născând adevărul cu filtre potrivite și lacrimi Pentru că acesta nu era decât un joc cu reguli ignorabile într-o ordine aleatoare sub stricta supraveghere a unui zeu imaginar Pentru că
_________________