Priveam cândva pământul, de sus, de lâng-un nor
Mă cocoțase gândul, că nu știam să zbor.
Superb era oceanul, albastru nesfârșit,
Greu de descris în versuri, ce-atunci eu am simțit.

Și cum ședeam pe gânduri, ce sus mă ridicară,
Deodată mă cuprinse o teamă milenară
A celui ce cutează, un anonim erou,
Să zboare ca un vultur, abia ieșit din ou.

Vedeam de sus pământul și nu-mi veneam în fire
Schimbam ziua cu noaptea, magnifică trăire...
Când ziua era scurtă, ea noaptea o lungea
Daca se-ntindea ziua, și noaptea se scurta

Și-n clipa următoare avui o revelație,
Pamântul, ne-ndoielnic, e-o stranie creație,
Cu funcțiile vitale, cu inimă și puls
Și-atunci am vrut frecvența să i-o măsor de sus..

Concluzia a fost clară, acum v-o-mpartășesc,
Dar pulsul nu-i același, la orice corp ceresc,
Pamântul se rotește în jurul unui soare
Idem ce face cordu-ntr-o singură pompare.

Și-așa pamântul nostru, la șaptezeci de ani
E cât minutul nostru de viață, de profani.
Și ăsta e raportul, la scara planetară
Între o viață scurtă și una milenară...

(poate va urma)

7 ianuarie 2005