Am atins cu buze insetate
petala timpului ce a trecut…
Si timpul care a trecut
a devenit al meu.
Spiritul zboara spre miezul vietii de apoi,
dar spiritul nu mai gaseste in loc stiut, nimic.
Puritatea lacrimei de sange
a fost patata de pacatul haosului
in care traim cu totii.
Idealul a intins mana catre nimic
si au format perechea perfecta,
iar curcubeul le-a fost inel de logodna.
Sunt doar un strop de tarana
pe fata limpede a Universului
si indraznesc sa-l pangaresc
cu dorintele mele meschine
si nesabuite de mai bine.
Vreau nimicul si primesc totul
drept pedeapsa.
Sunt prea neinsemnata pentru a-l aprecia,
asa ca-i intorc spatele cu nepasare.
Norocul ma ia de mana
pentru a ma conduce spre comori ascunse lumii,
spre iubiri imposibile ce devin realitate,
spre abisurile vailor cunoasterii
si spre miezul fierbinte al chakrelor.
Eu insa ii raman fidela iubitului meu,
lotusul de alta-data,
si imi imbratisez sfarsitul.
Vreau sa mor in nestiinta,
dar cu speranta inca arzatoare
in culcusul inimii ce a incetat sa mai bata.