Fulgi de zăpadă se-aștern pe covor
Și-mi umplu existența cu spații goale
La care eu nu am nici o contribuție
Încă.
Firicelele de iarbă mi se-aștern la picioare
Parcă cerându-mi să le las să respire
Senin, clar și distinct
Ca și semenii săi din interiorul
Meu.
E un protest general
În jur
Pe care nu mai știu cum să îl gestionez,
Pentru că eu însumi nu mai sunt cel ce am fost cândva.
Tocmai am fost închis într-un un birou
Împreună cu un computer și o condică de prezență
Și acum se ține evidența:
Fulgii de zăpadă și firele de iarbă
Au fost excluse de la numărătoare ...
Deocamdată.