Tiranul care-a umilit o țară
într-o jumate veac de împilat
de mâna noastră fuse vrut să piară
cu prețul unor vieți ce-au cutezat,

dar frenezia luptei câștigată
ne-a amețit discernământul net
și cârma țării fuse-n pripă dată
celui ce primul a cerut-o cert.

De bucurie c-am ucis bastardul
n-am privegheat atent la ce urma,
lasând să sară-n curtea noastră gardul
un lup șiret cu-alură de-acadea,

ce prefăcându-se că ne păzește,
dăruia ochilor triști un zâmbet,
speranțe imboldind dumnezeiește
din curtoazii glazate cu rânjet.

Așa ajunse lupul șef de turmă
și-n paisprezece ani de așteptări
o haită-avară i-a călcat pe urmă,
cu lăcomie dezlânind miori.

Vremii mai noi i-au zis “democrație”,
dar voalul nou brodit cu primăveri
sta s-ocrotească orișice hoție
secătuind adânc strunga de ieri.

Ce va urma, prea bine nu se știe
după domnia lupului plecat..
Știm doar c-a oilor sărmană glie
are nevoie-acolo de-un bărbat.

Se pare totuși că o-mprospătare
ar noroci iar România mea
voind să-i oblojască tot ce doare,
să curețe noroaiele din ea,

căci totiși se mai află la răscruce
fii ce-ar cerca să reclădească sori,
deși e cert c- o floare nu ne-aduce
pe cerul gri ai primăverii zori.

Nu e ușor să-ndrepți nelegiuirea,
să lepezi mătrăguna din grădini;
ușor ar fi, de-ar arde-n crez unirea
dorinței de-a da groaza-n mărăcini.

Așa că ..turma fi-va să decidă,
trezindu-și somnul lung, vegetativ,
pentru o luptă aprigă, activă
pe un teren de muncă mai vivid,

ca toți tiranii, lupii și-a lor haită
să zacă mâine-n traista cu povești,
iar seva din străbuni, adevărată,
s-arate, Românaie, ce tu ești !