Te mai privesc si azi cum surazi luminii,
Din linistea clipei cum desprinzi o stea
Si prin picuri de apa albastri ca ziua
Surade iar noaptea cea trista si rea.

Se mai intinde-o mana spre-un vis de mantuire,
Se mai indreapta brate in ruga catre cer
Si-n ochi azi tristi, ieri prea plini de iubire
Se mai citeste dorul apuselor taceri.

Ne regasim azi goi de vise si sperante.
Trecutul ne-nsoteste si ne-apasa greu.
Nici nu mai pot macar sa mai cuprind in brate
Acele stele albe, ce le-am cladit chiar eu.

E ziua prea tarzie si noaptea-i prea devreme,
E visul meu cazut si sfaramat de stanci
Si din apusul vietii, din clipe de tacere,
Azi pot doar sa culeg prapastii prea adanci.

In ochi am adunat sperante fara vise,
Din suflet am cules un dor de portelan
Si n-am stiut sa mint acele clipe ninse
Ce m-au infasurat in noapte an de an.

Si am ramas sa mai traiesc o viata.
Asa cum mi-a fost data – cu zambet si taceri.
Sa mai culeg din vise o alta dimineata,
Pierduta si uitata in prea fierbinti dureri.