Strîng cu putere tocul peniței
dar pana mea și-a luat zborul
spre îngerul
căruia i-am rătăcit-o

acum mută

doar ghiarele zgîrie fereastra
‘n disperare,
să pătrundă
la marea reuniune
a îngerilor
adunați
la masă rotundă
actul creației

… … …
cînd a fost desăvîrșit
fără mine?

eu doar strîng bietul pumn,
pînă deschid iarăși rana
deschid iarăși drumul
spre

… … …
fruntea devine de aer
genunchii ce ceară
astfel

… … …
Lor
ruga lor le-o închin,
să curgă prin mine,
să plîngă din mine,
să-mi desfacă pumnul
să transforme
piatra în lumină
să-mi acopere
paginile gemînd de-atîta goluri
să sufle-n cer nisipul
să mă răpească din deșert

… … …
acolo
în actul creației.