Prin vârtejul pădurilor
Se freacă acele-n vânt,
Latră glasul corbilor,
Anunță primul cant:

“Din pământ mă uit la soare,
Către lună capul plec.
Dă-mi puteri de vrăjitoare,
Lumea-n vrajă să o leg.

Am adus jertfa râvnită
Din reci lacrimi de domnițe,
Sevă dulce abia sorbită,
Pus-am toate pe căpiță.

Și acum din nou vă chem.
Să-mi deschideți calea mie.
Din somnul cel etern
Aduceți-mi cartea vie.

Magie, magie, te invoc!
Foc albastru dă-mi putere-
Viața să îmi stea în loc,
Să nu mai simt durere.
Spirite magice-vă provoc!”

Tăcere, liniște, încet,
Șoapte blânde de lumină,
Toate-s un profet
Al vremurilor ce-or să vină.