roase pe la colțuri de igrasia neantului,
cârpăcite de mâna bolnavă a scribului,
cuvintele
iau cu asalt timpanele poetului
asurzit de ecoul cântecului
atât de duios schelălăit,
purtat de undele scurte
ale iluziei
printre mădularele vlăguite de sens
ale poemului
îngropat într-o tavernă a sufletului

îngropat într-o tavernă a sufletului
cântecul
abia mai răzbate
dospindu-și ecourile
psalmodiind beția afurisitelor vocabule,
acompaniat de taraful de lăutari
ai tăcerilor zgomotoase,
absorbite de vidul cuvintelor insomniace
somnambulând abulice buimace
prin cârciumile neantului.