Ne tot comparăm cu frunza, cu floarea,
cu râul, cu ramul, cu cerul, cu marea,
ne tot comparăm cu vântul, cu munții
dar, până la urmă suntem niște funcții.
Originea noastră zace-n vechimi
și noi ca și ele venim din mulțimi.
Venim tot mai mulți din mulțimi naturale,
venim mai puțini din mulțimi ideale,
venim mai puțini din mulțimea întreagă,
venim tot mai mulți din mulțimea cea bleagă,
venim tot mai mulți din mulțimea banală,
venim mai puțini din mulțimea reală,
venim mai puțini din mulțimea complexă,
venim tot mai mulți din mulțimea reflexă,
venim - nu se știe de unde venim ...
Că astăzi, ca ieri, ca și-n alte dăți
și noi ca și ele avem proprietăți:
femeile-au gusturi asociative,
bărbații intenții comutative,
eu am elementul simetrizabil
și sentimentul, indiscutabil.
Dar orice-aș avea și oricum aș fi
eu cea a lui "R" într-o zi voi muri.

O funcție sunt și vin din mulțime
eu vin ca și voi, eu vin din vechime.