era una din zilele-acelea


adăpam orizontul cu pene de pescăruș
înmuiate în cerneală roșie
apoi așteptam înserarea și hrăneam licuricii cu alge
crescute sălbatic din porii noștri

ademeneam ploile
și ne afundam până la suflet în sângele lor
inocent spiralat

cu palmele mimând dislexia tu
risipeai aiurea mângâieri pe linia mediană a trupului meu
eu îmi treceam la pas degetele pe fruntea ta
ca pe un Champs Elysées al poemelor
nescrise

pe sub pleoape ne inventam unul altuia oceane
cu pești strălucitori în formă de inimă
sau buze
sau altceva

mai târziu adulmecam visul și adormeam
cuvintele nu aveau însemnătate


într-una din zilele-acelea