ca o eva neMÃRită încă de foștii ochi căprui cu pată verde
visul se năștea din propria mea cenușă
nu mă durea și nici eu nu-l duream
pentru că îmi place să ghicesc în cerul gurii
ca un aprilie chelos cu gâtul strâmb
și cu aripile în vitrină la alimentară

deja nu mai știam că visul te poate aluneca în fața trenului,
marfar sosind la linia doi în sens opus scurgerii timpului.
ca să nu îl rătăcesc prin mine i-am angajat ghid o hematie
rămasă pe jumătate însărcinată când l-a văzut.

l-am dus mai întâi să viziteze casa părăsită,
inima mea,
și mi-a spus că a văzut fantoma ta.
apoi l-am condus la vârful ego
pe care s-a alpinit și de pe care era să cadă
zbrobit de resturile fantomelor tale.
ultimul punct turistic a fost stomacul meu
unde nici nu se simțea parfumul fantomelor tale.
mi-a mulțumit de frumosul dar
făcut la împlinirea a 0 ani pe acest pământ
și mi-a zis să-l nasc înapoi în lumea lui.

e prea urât la noi.

da, e prea urât la voi!