plecam până rămânea doar auriul
și o după-amiază silită să doarmă cu fața la perete
umbrele mă cunoșteau după aceleași apăsări larvare
căzute între omoplați mai mult decât vederea fără ochi
rămânea un mal interior ce proiecta imagini stângace
în noaptea de sub piele desfăcută dintr-un punct fierbinte
executându-și ritualul asupra mușuroiului de furnici
când obosit adormeam uneori lângă înger năvăleau vulturii
cu ghiarele pline de talc de parcă ar fi vrut să îmi deschidă pleoapa
și s-o golească de palate de hârtie în pătrate albe și roșii
purtam rădăcinile cu mâini goale dezvelite de aramă
sfâșiate de umerii mei căzuți către lume dar
cărui zeu unghia de lumină?
atingere mirosind a tăcere în ferestre ovale pline de ceară
către amurgul unei jumătăți de zi adâncită în țeasta bărbatului indigo
până la capăt printre degete celălalt
înfășura într-un zâmbet toate formele și ciudata veghere