Cu mana ta pricep tot infinitul
Si tot cu mana ta cad in nestire,
Prin ochii tai imi redescopar mitul
Ce ma invata despre nemurire.

Atat cat infinitul tine, ne iubim
Si ne intindem pana ca ingerii pe soare,
Desi in amanunt nu credem ca murim
Cu fiecare stea ce omul trist o moare.

Chiar goliciunea mea te sperie in vis
Caci demonul, de inger tresare si dispare,
Iar eu incerc tacuta sa-ti spun, cum am promis,
Ca locul meu in tine ma tzine si ma doare.

Nu stiu sa mor aproape de oamenii cei drepti,
Pacatul meu purtandu-l ca umbra ratacita,
Dar pot sa fiu o sluga a celor intelepti,
Caci tot ce tu imi dai ma lasa-nmarmurita.

Si iata cum ridic statuie fericirii,
Nemultumita doar de patima mirarii!
In sufletul de om dau nastere iubirii,
Caci cerul este plin de ingeri ai uitarii...