creșteau aripi pe cerul-piept
paianjeni cât un vers de mari
tu, lună, izbăvind răsari
și firea-i stih mai înțelept.
mereu, mereu uitat prelung
mi-e lesne stelele să vând
spre nemurirea ce curând
va ninge gândul îndelung.
spre neclintirea ta de stâncă
natura fie de mă naște
și cerul stihul de-a-mi cunoaște.
dar intr-o slovă mai adâncă
să mă-nsoțești ca intr-o taină
de cerul fi-va muză încă.