Am iubit rotund,
fiorul a capatat culoare
si sufletul meu,
tranformat intr-o panza ,
s-a lasat picurat…
Cand a gresit artistul?
Sau poate ca miscarea mainii lui
a fost fara gres,
doar eu, sferica si timida,
m-am lasat amagita…
Imi caut ramasitele imprastiate
si incerc sa ma adun;
dar iau forma unui patrat,
zgariindu-i pe cei din jur…
Astept la colt de strada:
“N-am fost asa!
Priviti-ma dincolo de geometria
tiparita cu forta in mintea voastra!”
Si, pentru ca nu ma aude nimeni,
plang, cu lacrimi triunghiulare,
le aud spargandu-se de asfaltul murdar...
Hartii aruncate, se lipesc de mine,
vant intetit, ploaie amaruie.
Nu aud picaturile cerului,
devin vartej de ciuda
si spirala lui ma absoarbe.
Ma arunc, fara sa-mi pese
ca abia m-am unit.
Ametitor, ma izbeste de toate
si sparge cu mine geamul
unui orologiu imens…
Raman agatata de ace, diforma.
Schimbandu-ma in fiecare secunda.
Privita acum, mi-e bine,
Sunt iar cadranul rotund…