salcâmii să-și cearnă pe ochii mei uscata floare
secunda de la capăt să adoarmă pe gura mea pe dinții mei
din șoapte rare să curgă lin uitarea, în vene să înțepenească
să fie pururi mută și înecată zarea
și pașii din noroi să ațipească
să ningă rece și ușor țărâna
pe un trup zbârcit de hienă obosită
fluturii negri să-mi sărute mâna
să-mi poarte amintirea spre steaua înflorită