La mulți ani, prietene, a venit si ziua ta,

Vine ca totdeauna intr-o zi cenusie, trista si amara ca viața ta.

Þi-am adus un tort, știu că n-aveam voie, dar ca să facem e o zi deosebita.

Iți dai seama, prietene? Suntem tari,

Doar noi doi printre toți colegii de suferință am trait

să căpătăm lumina înțelepciunii a batrînețelor!

Tu și eu, eu și tu, fantome vii de la colonia de odihna Salcia.

Cincizeci de ani au trecut de atunci

Dar tot acolo sîntem,

Fiece noapte in baraca noastră mizerabilă

Lînga focul salvator al lui Prometeu,

Împreună cu tinerele figuri eterne

Încercăm să schimbăm soarta.



Îi îmbrățisăm, îi pupăm

Îi încurajăm, ștergem lacrimile de pe ochii lor

Și cînd momentul vine, fugim dupa ei, îngeri protectori

Luptând cu inevitabilul într-o lume fără Dumnezeu.



Sântem acolo, invizibili că să-i protejăm

să îi scoatem din apa cu sloiuri de gheață unde sunt

lăsați să moară în timp ce bestiile beau palinka lînga sobă,

sau că să-i ducem o haină caldă de blană in carcere

înghețate unde sunt aruncați in pielea goala când

Cerul plînge dupa soarta lor.

Munca noastra e grea.

Cum să oprim gloanțele, cum să dezgropăm oamenii VII?

Prezența noastră e fară sens și de atunci, nu mai iubesc.

Cum să iubesti OMUL, inventatorul torturilor

și sadismului?

Cum să explic altfel toate acestea ce se intâmplă pe pământ?