de parcă nici o apă nu mai vrea să mă înece, nici o lamă să mă taie, nici un foc să mă ardă
un urlet se cuibărește în pieptul meu neatins de schije
moartea își continuă drumul împingându-mă mai încolo. spre nord. mai departe
se prevede o ploaie stupidă în sud
la răsărit, o eclipsă de dimineață
la apus, o portocală fermentată se va răsturna peste gloată
intemperiile devin locurile de întâlnire pentru îndrăgostiții în ultimul stadiu.

doar eu privesc dintr-un punct cardinal ombilical.

nu prea departe se împreunează doi gândaci de bucătărie. le surâde norocul. recunosc. trag cu ochiul.
zăresc un punct vital muzical între morțile mute. am toate reflexele vii
și toate organele vândute.
nu mă împiedic în fraze prea lungi. nici în aripi de îngeri chilugi. nici în picioare.
mă stingheresc doar înălțimele albăstrimile fluturii nopțile zilele scările
și spițelele care împung pielea tăbăcită a primului vis. mă tem doar de lună
și mă tem pentru tine... că umbli așa prin lume
cu ultimul tău ochi verde închis.