erectil , gandul se facu suvoaie
intr-un dans nepriceput mai repede
ca si trecerea clipei prin urechile
acelor intinse in aburul sperantei
deodata cer pravali ideea ca linia
orizontului e doar culoare amestecata
cu gingasia dezvirginarii florilor
in zorii diminetilor aprinse
si nu e rima mai inalta decat
triumful bunatatii pe painea jocului
primilor copii mestecand tina
ceea ce tine de vis doare ca si
stanca impunsa de vant cand tristetea
ei se vede si in samburele cailor
zburand aproape la limita nasterii
din cercuri duioase, vezi e doar
cuvantul cel ce da impresia formei
dar dincolo de el ramane urma trasata
pe hartie de pasarea suflet
singura abila in zborul ei necuprins
ssst !ma aude apa cum isi bea tremurul
dintr-o cana ciupita de vantul iubirii

acum, liniste !