iartă-mi urâțenia zilei de azi
îmbrățișeză-mă
de parcă ar răsări luna
așa pot uita coșmarul
cu îngeri tatuați
până ieri ne-am și plimbat prin vise
cu vagoanele de marfă
înserarea era hamacul
cu melancolie orientală
atârnat deasupra
veneau cuvintele într-o roire
dar eu nu înțelegeam
de ce tocmai ele
mă șovăiau
și le făceam valiza
trimițându-le direct în lună
îmbrățișează-mă cu brațe lungi
până la stele și-napoi
și ține-mă de mână
ca în geneză
să pot născoci alte
nopți
pe măsura viselor noastre