Noaptea își lasă mantia de catifea peste întreg orizontul
Pe lânga trandafirii cu miros de mucegai mă plimb
Pământul fierbe , frunzele se usucă și se năruie
Și-n ploaia lor aspră pășești spre mine
Tu ! demon al frumuseții și șarpe al meu
M-ai condamnat să sufăr până la ultima răsuflare
În lanțuri de argint m-ai legat să nu-ți scap
Într-un cufăr de stejar bătrân m-ai încuiat
Cu lacăt de marmură si cheie diamant
Pe veci sunt prizonierul tău…
Cu ochii în stele îmi duc crucea cu numele-mi scris pe ea
Merg spre moarte ,am învățat deja să mor
O lacrimă obraznică imi străbate obrazul , mă arde
Mă arde dorința să fiu liber , să pot zbura
De ce nu sunt o piatră fără suflare și fără grai
De ce am suflet și de ce te simt făcând parte din mine?
Nu sunt eu sunt eu și tu două suflete într-un trup
În palme fața îmi cuprind și înalț o rugă
Spre Tine Împărate Ceresc , iertare-ți cer…
E ultimul meu ceas , e ultima suflare a plămânului meu
Cufărul s-a deschis și lanțurile s-au rupt ca prin minune
Îmi inchid ochii , e minunea ultimei bătăi
Sunt liber …sunt mort.