agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3713 .



Cetatea Ciulin
poetry [ ]
din volumul Diminețile Domnului

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Dumitru ]

2005-06-20  | [This text should be read in romana]    | 



Stau de vorbă cu gâzele care ies din pământ.
Și cu suratele furnici…
Nimeni nu știe mai nimic despre tine, mamă,
numai eu bat în porți și întreb în tot locul de tine.
Ba pe la casa greierilor, ba pe la cărăbuși…
Bat în copac – și copacul nu se deschide.
Bat în pământ – și pământul nu…
Până și porțile Cetății Ciulin au rămas închise…
De-a dreptul închise, deși eu mai aștept și acum
să iasă cineva și să-mi spună. Ce să îmi spună?

Stau și aștept până ce așteptarea țese pod între maluri.
Stau și aștept până ce așteptarea țese pod
între verdele ierbii și câmpul cenușii…
Deși eu încă nu pot să trec podul țesut între maluri.
Încă nu pot să trec, așa că voi mai petrece o vreme
în inima mea. Noapte de noapte în inima mea, printre rugi.
Printre fetele-rugi gata de drum. Gata de drum
și legate la gură. Bine legate la gură… Ce fel de rugi?

Ies din casă cu spaimele mele, cu întunericul.
Încă nu pot să trec podul țesut între maluri, mamă,
ca un animal tânăr lumina se răsfață la picioarele mele.
Și floarea de cais acoperă cerul.

Îmi voi petrece și primăvara aceasta în cuiburi, îmi spun,
așteptând ca vrăbiile nimănui să înflorească în văzduh.
Deja primăvara înflorită în cais pune pe fugă
fiara care se plimbă pe cer: întunericul.
Deja floarea de cais acoperă cerul.
Să fie ea copilăria care mă strigă la geam?
Copilăria, floarea de cais care mă ceartă
pentru Cetatea Ciulin pe care o țin în viață.
Care mă ceartă cu lumina și cu verdele ierbii,
cu floarea Paștelui și cu buș-cărăbuș pentru fiara pe care
o plimb pe cer: singurătatea. Copilăria, care tocmai a surpat
podul dintre verdele ierbii și câmpul cenușii cu clinchetele ei,
precum trâmbițele Domnului zidurile Ierihonului. Copilăria,
care m-a oprit lângă ea, pe malul florii de cais.
Și care păzește drumul dintre răsăritul desculț și lacrima mamei.
Care păzește cu sabia ei de lemn porțile Cetății Ciulin
și nu mă lasă să intru. Copilăria, care nu mă lasă să intru-n cetate,
cum stau de vorbă cu gâzele care vin din pământ…
Care nu mă lasă să intru-n cetate, cum stau de vorbă cu frații
și surorile mele care vin din pământ; frați și surori, unchi
și mătuși, de la care am deprins, în ultima vreme, întunericul…
Toate, rude ale mele mai vechi care vor să-mi vorbească.
Ce mai aveți să îmi spuneți, întunecatelor?
Ce ați mai avea să îmi spuneți?

Da, numai copilăria îmi ascunde mâinile printre florile de cais.
Altfel, eu mai bat și acum cu pumnii în pieptul copacului –
și copacul nu se deschide;
bat cu pumnii-n pământ – și pământul nu!…


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!