am să-ți dăruiesc o cochilie
în care să bați cu buricele degetelor
cuvintele cu sânii mici dezveliți
îmi spunea
dar eu număram banii ca pe niște cruci de metal
rătăcitor prin vorbe și gesturi
rupte în două de viață
îți voi dărui spații misterioase
unde scările cresc în spirală
continua apoi
și eu rotunjeam ferestrele unui castel pierdut
într-o aliniere de plopi închizând cerul
cu o femeie călcând rufe și luna prelungită din vise
între două palme de șofran
te voi învăța să arzi
asemeni flăcării de sare la pragul de jos al claviculei
mă încerca iarăși dar
învățasem deja căderea egal și greu ca o cortină
dereglându-mi toate simțurile
vino și ia prisma aceasta de sticlă
ca și când ai vorbi despre un șir lung de tăcere
îmi șoptea
dar eu ghemuisem în puncte de rupere câte o profeție
împlinită de parcă m-ai fi iubit...