am să fac o mandala mare și neagră
ochii mei căprui n-or să se vadă atunci la poarta verde mai puțin rotundă
a satului cu ciori galbene înfipte gri

există o singură explicație de mă simt așa de intim apăsată pe ceafa de mătase
pe care tu mi-ai dăruit-o pe când eram o simpă femeie. dar nu femeia ta
uterul acela perfect a explodat într-un ghem de rutină

tu nu m-ai părăsit mamă nici măcar nu-ți plăcea să citești
rândurile pe care ți le trimiteam pe calea mameloanelor cafenii
dar nu m-ai părasit când nu știam să mă nasc

galoșii mari umpleau ulița cu metri cubi de zăpadă
aveam cicatrice de la bradul nestrâns care semăna cu picioroangele berzelor
portocalie inima era cu mine - un glob


apoi am început să mănânc termopane ca să nu se audă
nici un sunet măcar când o să fiu mireasa ta și o să trec de-a bușilea
încă un prag