un bărbat duce locurile mele
cu mâinile verzi încolăcite în viață
ține inele din pluta unuia saramago
între degete polenul amar al luminii
lunecosului adânc lostriță
precum răscrucii semn când
decolorați de semințe
mai suntem

on s'est aimé comme on se quitte
se spune eu îmi atârn cu un clește
ascendentul solar în loc de gura păcătosului
linia orizontului zisă și sfoara ghem de un pound
mă răstorn la capete sar din nou o coardă
pe cercul iubirilor mele violet

tout simplement sans penser à demain
ce mai contează un mâine când
viața e un ștrudel cu mere și frișcă
pentru bătaia finală ca în stanșibranul copilăriei
de ce adulții scriu mereu despre copilărie de parcă
le-ar părea rău după extragerea radicală a morții
pielea șarpelui șaptelui destinul meu
în pantaloni scurți
și galbeni