uneori, când se înserează mă pregătesc să-ți spun
să-ți mărturisesc, în sfîrșit, cât îmi e de dor
și cât dor coboară în mine-n timpul zilei
e vorba de acel dor ce doboară
departe de tine, departe de noi
de dorul ca o frică înfiptă-n oase
frica pierderii într-o zi
a puterii și vrajei poeziei
mi-e teamă de uitare, de acel freamăt de fluturi
iar acum când se înserează din nou
când rămânem singuri, martori ai tăcerilor dezlănțuite
eu aici, tu peste tot
ca doi străini ai aceluiași apus
sufletul îmi sângerează
auzindu-mi cuvintele prin care ezit să-ți vorbesc
îți ascund că mint, spunându-ți
că încă nu mi-e teamă de nimic
tăifăsuiesc lângă o cafea fierbinte de noapte
și încerc să mă mint, iar mă mint
că acesta este modul tău de a iubi
de a nu spune nimănui nimic
poate decât în zori când încălțându-te
te trezești rostind ca pentru tine
"s-ar putea întâmpla totusi într-o zi..."