Brațul alb ca o marmoră de Carrara,căzuse inert
Se evaporau din ochii mei câteva sute de aștri
Cu o fuziune fantastică a crucii o strigam pe Clara
Ridicând brațele către Daimon ori Dumnezeu.

Eu am în inimă Profetul Poeților,pe Francisc
Ascesi,pămât etern,calc și mă cutremur.

Plângi Chiara la picioarele mele de poet chinuit
Mă implori,mă rogi,dar nici acest sfârșit
de mileniu n-o să ne izbăvească.Ce așteptăm?

Taci.Taci către stele.
Să ne rugăm.Să ne rugăm.Gură lângă gură
Sub sceptrul legendarului TAU.

Dacă tu râzi,Chiara,ce se va întâmpla?
Îți va cădea un melc pe tâmplă.Și spinii
se vor duela barbar,tinzând către comete
Să îți ofere ochiul lor.