si vantul a plecat plangand
pe-alei ascunse de castani
sa-ti murmure in gand
refrenul de alean,
pierdut in propria-i fiinta...
doar dorul meu te striga-ncet,
prin fosnet lin, de frunze moarte
si zbenguieli de licurici.

mai tece-o zii
si inca una
eu ma topesc-nauntrul meu.
vreau sa rasara iar lumina
pe chipul tau ce-mi este zeu

vezi tu, iubita fata,
un clopot de-aar suna acum
m-ar face pulbere si ceata.
si totusi visu-mi va trai
purtat de alta inima-ntristata,
ce te-a iubit, si-mi pare rau
de sufletu-ti de gheata.