privirea în două căuta un vârtej
lent tăiam o singură apă
marea era doar o simplă-ntâmplare
să simt sângele alergând peste stânci
poate că era spartă inima
și nu mai aveam albastru fără pleoape


poate doar luna îmi era iris
în oranj cochetând cu celălalt ochi
poate doar în mine se nășteau primele stele
și nici măcar în ape nu puteau pieri
să cad aș fi vrut
să îngenunchez pe ultima scoică
să mor aș fi vrut
să ard o ultimă apă



privirea-ncătușată palmă cu palmă
fac bulgări de vise
mâinile tale ancore-n rugină
fără destine



lasă-mă o noapte fără chip de mare
lasă-mă o durere fără chip de tine
rămâi între ape
fără nisipuri prelinse din mine
rămâi între diguri
se înnegresc algele-n moarte
poate că era inima spartă în nouă
nu știu cum să mă las de iubire
despicând țărmul
în chinuri și iar șapte