lumina pustiește țãrile
mulțimi de imperii cãzânde
ochiul acostat de luminã ezitã

state enorme cât insomnia
caldarîm din oase

zile fãrã sfârșit
setea-și descoperã izvoarele ei ascunse
ultimul propovãduitor predicã în pustiu

închide și deschide ochii
nu mai e nimeni pe lume
nici chiar tu
ceea ce nu-i piatrã
e luminã
luminã...