Moment pierdut

Un sec răspuns pierdut sub umbra nucului etern
Mă macină, mă tulbură, mă-ndeamnă să reflect
La tot ce e prezent, un întuneric peste vremuri,
La tot ce e trecut, o vreme întunecată,
La viitorul sumbru, searbăd, ce noaptea îl agață
În sforile-i plăpânde și pierdute
Sub nori ce milă ne arată,
Căci ei înalți sunt, nu doar pentru noi
Așa cum omul este mic, uitat, naiv
Dar nu se vede, nu se schimbă.

În mine mă cheamă acel răspuns rănit
De adevăruri efemere, de graiuri lepădate,
Mă caut prin negura dreptății, departe de-al meu soare,
Și uit de timp, de oameni, de arșița de-afară,
De-abia îngân în visu-mi cumpăna vieții
Cum o zăresc departe, în marea libertății,
Oftez de încheiere, căci calea mi-e sfârșită,
Și-aștept mireasma dulce, dulceața vie a morții,
Nu plânge lângă groapă, mormântul fără stropi să-mi fie,
Căci lacrima din viață e apăsarea cruntă-n veșnicie.