veneam de la fântână
cu-o cobiliță-n spate
și ascultam pe seară
din Eminescu-un vers.

și-un tei din codrul verde,
ce cu mirosu-mbată,
ochi dulci de sânziene,
mă-ndeamnă să visez:

la multe, mărunte
și doruri fierbinți
la suflete-alese
ce-așteaptă cuminți.

avem oare curajul
avem oare dreptul
să naștem dintre noi
un nou Eminescu ?