așteptam de mult să fac cunoștință cu mine însumi
aveam un fel de nerăbdare
de copil căruia i s-a promis de ziua lui
o bicicletă
și mă pregăteam în fiecare zi
exersând în fața oglinzii formule de salut
și zâmbete relaxate
de parcă aș fi fost cine știe ce doamne-iartă-mă
îmi propusesem chiar să îmi cer un autograf
să nu mă mai uit vreodată
să nu mă mai rătăcesc printre vrafuri de frustrări
să nu aia sau să nu ailaltă
da' cine mai știe ce să
până la urmă?

apoi m-am trezit fără să știu
cerșind la colțul dintre mine și voi
un pumn de atenție ca să am ce mânca
încă vreo două-trei mii de clipe
și înșirând privirile pe un capăt de sfoară
găsit pe stradă
după ce le-am alergat câtva timp prin băltoace
începusem să mă plictisesc de-atâta stat degeaba
doar nu era să înțepenesc așteptându-mă la infinit
înmulțindu-mă și împărțindu-mă când
excelența mea are mai mereu treabă în altă parte
și nu poate apărea la randevu-urile fixate
în fiecare zi la altă oră

(asta ca să nu mai vorbim de aerele de vedetă)

mai ales că de la o vreme
toate rezultatele au început să-mi dea
cu virgulă