-I-
Plecarea Sublimei din lume.

Feeria pădurii străluce-n sclipiri înghețate
Sub ceață și aripi întinse de elfi ai luminii,
Alături tăcerii încleștate de brațele lunii
Luceferi privesc oțeluri de arme-ngropate.

O umbră fugară ferește printre hățișuri
Splendoarea făpturii, parfumul cărnii virgine
Iar pletele-i blonde curg în a ochiului vine;
Fecioară ce duce semeți ai laptelui nuri.

O nudă ființă într-un colț de rece lumină;
Sclipire sub geană a crudei scurte secunde.
Un foșnet de frunză sub tălpi se ascunde;
Tresare o rană din fierul aprins fără tihnă.

Aspră prezență din noapte privirea ridică
La crâmpeiul fantasmei ascunse în beznă.
Spirit războinic purta-va în carne o vină,
Călător prin timpul urgiei fără de frică.

De teamă alergă-n desișuri nimfa copilă
Iar zale și scut îi calcă pe urme-napoi,
Aburi se luptă cu vântul, e dansul în doi;
Prinsoare grotescă în brațe de arme, umilă.

Un zeu drăgăstos a ucis dinaintea fecioarei;
Acum cere fiarei pedestre dinapoia tributul,
Zace sub crengi a crudei ființe dușmanul;
Divinul așteptă din lume ofranda ursitei.

Hodine-ntinsă-n dumbravă splendida făptură.
Pe dala de piatră un corb scâncește funebre
Și lupul cu urlet închină din umbre tenebre;
Frânte-s firele vieții de-a lamei tăioasă curbură.

O mare de sânge în piept, trandafiri sub zăpadă;
Pe laptele pielii o rană adâncă-ntre rozele sfârcuri
Și-n munți o întâmpină salve urzite-n creneluri.
O mână petrece scântei ce nu vor în moarte să cadă.

21-07-2001


-II-
La temnița lumânării.

Ce vis jilav îmi ascunde în pădure pasul…
Un mers umbrit sub o eclipsă, drumul.
Ce vânt hain îmi șuieră povestea pietrei…
A unui castru făr' de foc și fumul vetrei.

Sicriu de veșnicie uitat în negură de vreme
Născut sub lună roată și întemnițat de lume,
Þinut al umbrei de-mi cheamă oasele-n incintă
Învaluie-n imagini erotică mireasmă risipită;

Un rit cântat cu murmur în versuri și suspine,
Un abur cald ce suflă parfumuri să-mi aline…
Deschid acum cavoul ei, de moarte-i adormită
Și cad statui ce străjuiesc afară lângă criptă.

Oh... și văd înfipt pumnalul; sărutul cela rece
Mușcat în pieptu-i dezgolit, suflarea să îi sece.
Dar încă șiroind îmbrățișîndu-i sânii tinereții
Se scurg două izvoare de dulce vin al vieții.

E moartă precum stânca, fantasmă, nu-i făptură
Căci ceara lumînarii din viață-i doar frântură.
Mă plec acum degeaba gustul să-i adulmec
Buzele-i sunt reci petale, de moarte nu o vindec.

Domniță adormită de om cu gânduri grele,
Eu te-am ucis, din voia lui, te aștepta la stele.
Din ziua cea nefastă sorbit-am nemurirea;
Milenii toate ție, 'napoi de-mi voi afla puterea…

Stăpână peste munte născută din lupoaică,
Ascultăle tu jalea, fătați de-aceiași maică,
De-atuncia mușcă omul, te vor acum zeiță
Și te privesc urlând la astre, la nobila ta viță.

Din ceață și din nouri coboară aripi de mătase
Căci cerul croncănit și-nfulgerat se-nflăcărase.
Þi-aduce Neagra Umbră o rază de la Soare
Þi-aduce și-ți aprinde o altă lumânare.

18-12-2001