Batranii ingeri...
Iar mi-au arat gradina
Cu plugul greu pe umeri
Ei semanau lumina
Din mine.
*

Prea multe rani
Le ustura obrazul
Dar nu plangeau
Ci-si asteptau ragazul
Cuminti.
Cotoarele de aripi
Se mai miscau a zboruri
Pierdutele visari
Si vesnicele doruri
De cer umpleau pamantul.
Si-n ochii lor de flacari
Mai aspru-i chinuia
Nu ranile, nici truda
Ci cantul
Si cuvantul
Ne-ingeresc
Din ei.
*
Eu ii priveam.
Si dintr-o data
Mai ingeresc ca niciodata
Mi se facuse-un dor de Paradis,
Dar nu stiam aievea
De e vreun gand nemernic
Ori e vreun vis aiurea
Mai fericit ca mine
Sau poate chiar
Mai trist.
*
Prea omenesc eram
Cu visuri prea-ndraznete.
Pleoapele razlete
Mi le-a deschis cu mana
Un inger bland
Cu-aripile prin ceruri
Mai albe
Ca lumina.
M-a dus in camp
Si pe ogorul reavan
Nu era nici un inger
Sa-mi semene gradina.
*
Mi-am inteles visarea...
Si gandul din nestire,
Prea om sunt langa ingeri
Si-n carne port cu mine
Prea multa omenire.
*
As mai putea acuma
Sa strig, sa scriu, sa cant
Sa rup din mine patimi
La gura de mormant!
Dar mai raman in lume...
Sa-mi mai visez gradina
Ce-i tainic semanata
De-arhangheli
Cu lumina!
*
Adio, ingeri tineri
Cu crestetul prea sfant
In taina, printre vise
Cu ochii-ntinsi spre ceruri
Eu ma opresc acasa
Eu imi raman...
Pamant!