Simt gustul asumat al rădăcinii
Și greutatea fructului rotunjindu-și coacerea
În aerul tot mai fierbinte
În aerul tot mai greu de fluturi
În aerul tot mai departe de adevărul zborului

Cochilia în care mi-ai închis visul
Pulsează ca o inima de alabastru
Gata să se spargă în orice moment
Aruncând în ochii trecătorilor
Veninul florilor de zarzăr

Viori cu trup de lumină
M-au învățat drumul spre casă
Dar l-am uitat așa cum îmi uit numele
Atunci când mă privești de dincolo
De clipa de nebunie
Atunci când știu să-mi caut rostul în așteptare

Și ce dacă vrei uneori să mă uiți
Jefuindu-mi culorile din tablouri
Și ce dacă muzica ta mă lovește
Reducându-mă la neputința îngenuncherii
Și ce dacă uiți spre ce formă vrei să mă crești
Eu rămân aceeași căutare de tine
Aceeași dăltuire de umăr pe viul inimii
Acelasi vis chinuindu-ți deopotrivă
Și somnul și veghea
Același detaliu nenăscut pe buzele
Clipei de odinioară
Sclipirea din ochii statuii ce o priveai zi de zi
Dacă vrei pot fi ianuarie desenând precis
Edificii de strălucire tăcută și rece
Pot fi pădurea prin care te pierzi alergând
Și nu pădurea în care țipă toate pădurile lumii
Pot fi conturul hărții sau rătăcirea