-toți au părărsit clădirea-

pentru ultima oară

îmi intri în viață ca un șobolan împuțit în vizuina vulpii
chițăi grețos sub vene și miroși teama nopților mele
îmi strâng carnea poate reușesc să te prind să te plesnesc așa cu meriți
se zbat vene albastre violent prin epiderma uscată bolnavă albicioasă
nu mă sfiesc să-mi înfig o lopată ascuțită în stomac
mi-aș sfărma toate oasele
ți-as curma gâtul mi s-ar înroși pielea
de sângele tău negricios
aș voma cu o pofta sinistră pielea ta de șobolan
gândul că ghearele-ți jegoase îmi zgârie traheea
mă face să zbier până la Dumnezeu și dincolo
mi-ar plesni arterele

meriți?


totu-i un deja-vu extrem de vizual
rămâi doar un șobolan închis într-o camera părăsită de cămin
tremuri toată despuiată în baltă de venin
zbieri, mă ridic, nu ești în stare nici să-ți culegi morbiditatea de pe jos
îți arunc o coajă de salam înainte să închid ușa în urma mea
îți sticlesc ochii infecți înaintea bucății de carne
vara asta te vei usca mai urât decât o smochină stricată

fiindcă demult te-am filtrat din venele mele