Obsesie


Spre ziuă lumina farurilor
e din ce în ce mai palidă
ai impresia că în orice clipă
se vor topi ca o lumânare
poate numai din cauza ploii
care nu se mai sfârșește
inundându-mi amintirile

Obsesiv mă întorc din nou în timp
ajungând să simt parfumul de atunci
al lucrurilor din cameră
obiecte reci fără de stăpân
fără de suflet
mă concentrez amintindu-mi-le
până reușesc să mă transform pe rând
în fiecare lucru din cameră

Doar eu și cu tine
între noi spațiul ca o ninsoare
dincolo de ea moartea
ne privește insistent de câteva secole
până ce moartea ne va despărți
șuieră vântul ca o amintire de dincolo
te privești în oglindă
și nu-ți mai recunoști chipul
pe măsură ce deslușești chipul meu
din ce în ce mai clar în oglindă
apropiindu-se de tine ca un semn
ori ca o întâlnire peste secole
dincolo de imaginea chipului tău
privirea mea întunecată urmărindu-te
învinge moartea de atunci

Te privesc cu ochii fiecărui lucru din jurul tău
în timp ce plouă continuu deasupra mea
picăturile de ploaie devin așchii fine de gheață
noaptea se albește din ce în ce mai mult
voi sta cu tine în memorie până la ziuă
când voi privi fără să vreau
spre geamul albit de zăpadă
și te voi pierde în această viață
cum aș pierde un vis din memoria atât de fragilă
într-o dimineață rece și cețoasă de decembrie