el se rotea ca și cum s'ar fi rotit
nu îl vedea nimeni cum se rotește
dar
(ca și cum l'ar fi văzut)
toate'i urmau, adulmecând în văzduh
trupul desfăcut

și râdea /și râdeau cu toate apele
când dinspre val, când dinspre mal
nu era /nu erau nici acolo, nici cândva
nu erau /nu era

și muzica toată părea a țâșni
din două oglinzi cumva paralele
lucind înafară, arar către ele
rotindu'se dară încât nu puteai ști
de'i infinit sau doar joc de copii

eu /tu îl zăream, iar el ne privea
sau invers, nu știu unde'ncepe privirea
iar ușa'ntre noi crăpată cât un vârf de săgeată
pendula între'a fi și'a nu fi

aș fi /ai fi vrut să alungi /să alung această nălucă
el râde, se'nvârte și toarce din furcă
și'mi spune /și-ți spune povești din cele ce simte
iar eu /iar tu îl asculți /îl ascult
și el ne toarce 'nainte

până când scânteie fugă-o-sete
din cele fără de urmă
un vis ca un vals prin cele mărunte
fecioara ce râde și nu ne pătrunde
ce destramă în râuri țesătura de sfoară
și răstoarnă fără să verse gobelete

cu ele pornește din nou să picteze
(sahib, ai milă și nu ne rosti)
"a fost /că de n-ar fi /nu s-ar povesti"
și'ncepe din nou să vibreze