acum, când rânjetul scormonitor a ieșit de pe chip speriat
și oboseala, întâlnindu-l, nu i-a stat în cale, realizez:
la întrebări stupide primești răspunsuri stupide,
reacția biancăi, necunoscuta primejdioasă, teama ei și tonul compătimitor, aproape grijuliu

din ce în ce mai des oamenii se apleacă spre mine cu uimire dezgustată, poate binevoitoare
mă așază în palmă și îmi vorbesc ca și când nu aș putea înțelege
altceva decât limba furnicească.

De câte ori furia lovește și ochiul înghite în sec, veselindu-se nevoie mare.

Apoi ceilalți sunt din ce în ce mai ocupați, banda se derulează înfășurându-se
Cum hăcuiam în copilărie casetele pentru bucata maro, strălucitoare.
Iar eu alerg încoace și încolo, încoace și încolo
Tu poți jura că sunt una dintre ei.