agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ I know what you're thinking, father
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-19 | [This text should be read in romana] | Submited by Mihaela Roxana Boboc
Dimineața e abia presimțită și totuși
sunt destui călători care vin și călători care pleacă. De ce vin ? De ce pleacă ? Dar e prea devreme să intreb. Filosofii, istoricii, profeții și toți ceilalți care se ocupă cu sensul existenței dorm încă. Au citit până noaptea târziu. și nu pot să-i trezesc la o oră atât de nepotrivită. Există și călători care stau și asteaptă, bineînțeles în sala de așteptare, cuminți, dar și pe peroane. Ce așteaptă ? Dorm însă și psihologii sau cum se mai cheamă cei care știu câte lucruri poate să aștepte un om și, în general, ce rol are așteptarea în lume. Nici pe ei nu pot să-i trezesc. Sunt obosiți, extenuați de probleme serioase, nu se cade să-i deranjez pentru un fleac, fiindcă eu în gara aceasta, în dimineața aceasta, care nu e incă dimineață, e jumătate noapte, nu știu de ce stau oamenii prin sălile de așteptare ale veacului. Unii au renunțat să aștepte. Au ațipit, pur și simplu, Între două țipete de locomotivă. Au uitat de veniri, au uitat de plecări, au uitat de vacarmul din gară. E bine ? E rău ? Nu știu. Cei care explică astfel de lucruri complicate dorm și ei. E normal. Sunt din ce în ce mai multe intrebări și ei trebuie să dea din ce în ce mai multe explicații în timp ce inexplicabilul crește ca o noapte imensă sau ca o dimineață imensă. Încât, stau mai departe în această jumatate de mirare și jumatate de spaimă, prudent, să nu fac vreo gafă care să atragă atenția celorlalți asupra mea. Ar intoarce toți capul. Ce caută ăsta aici, într-o gară, cu întrebările lui ? Aici nu e oracolul din Delfi. Aici oamenii vin și pleacă, așteaptă sau moțăie, dar nimeni, absolut nimeni nu-și permite să pună întrebări. Deci, mă strecor din gară tiptil și plec să umblu pe străzi. E mai bine. Singurul lucru care mă-ncurcă e că nu știu la ce oră se scoală filosofii, istoricii, profeții, psihologii și cei care ne explică lucrurile complicate, prin urmare nu știu cât ar trebui să umblu fără noimă pe străzi. Și nici nu pot să întreb trecătorii. Risc să nimeresc vreunul dispus să mă ia peste picior și să râdă: “Nu știai ? Ne-am hotărât să venim, să plecăm, să așteptàm și chiar să murim fără să ne mai punem întrebarea de ce. Lumea s-a transformat intr-o gară, nu vezi ?” Mai bine nu întreb. Tac și mă uit la ferestre.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy