azi dimineață o furnică s-a înecat în cana mea de cafea
am privit-o cum se zbătea
m-am întrebat
oare dacă aș fi salvat-o aș fi fost eroul ei
m-ar fi iubit toată viața
sau măcar ar fi făcut același gest
pentru mine

preț de o clipă universul și-a ținut respirația
fiecare a spus o rugăciune pe limba lui

ce de cireșe în fața balconului
mici ca niște sîni de adolescentă
rufele puse la uscat ca o piele de om
dimineața te îmbraci îți pui chipul de pe noptieră
ca și cum ți-ai pune ceasul la mînă
seara te debarasezi de tot mirosul de om
și redevii ceea ce ești
o descărcare electrică

să presupunem

te-am găsit la marginea nopții
te pregăteai să faci saltul
te înecai în cana mea de cafea
ți-ai făcut o cruce mare
atunci te-am tras de haină
dacă-ți spuneam că există dragoste pe marte
nu apă nu viață nu remușcare

atunci ce-ai fi ales

aș fi fost eroul tău
ai fi rămas lîngă mine
sau ai fi pus o vorbă bună la dumnezeu
să-mi mai dea niște zile