Alaiul anilor febrili

Spre înserat când,toți se-adună pe la case
Urmez cărarea unui gând,mergând,
spre parcul decimat de ani
Să-mi scutur visurile toate
în liniștea tăcutului amurg.

Pe banca anilor,m-așez,oftând,
Cum au trecut ușor fără să-i simt,
S-au năpustit înghesuiți de luni,
Să lase locul zilelor străine.

E liniște,doar scânteierea unui felinar
mai pâlpâie în adierile de vânt,
Se simte izul zilelor de mai
Cu spasme largi , de dor pierdut.

Un sunet,mic,firav,străpunge,
Acest tablou absent de noapte
Un greiere ieșit pe mai târziu
Să-și cheme dragostea în șoapte.

Dar gândul meu pierdut revine
E dus departe ,în amintiri aprinse
Developând povești,fotografii timide
Al timpului trecut,să le învie.

Frumoșii ani,s-au scurs
Prea repede se pare pentru mine
Nu pot să înțeleg ce timp
Mai pot găsi să fie pentru mine.