Ca Phoenix din cenușa plăcerilor, mai albă,
La ceasul deșteptării strigoilor, te-ai smuls
Din așternut și-n noapte m-ai părăsit c-o salbă
De agonii în carne, extatic, fără puls…
Rămân întins și-alături se încovrigă moartea:
De-atâta voluptate duc dorul de neant,
Râvnesc în fiecare sărut eternitatea
Și soțul tău mă-nchipui, nu veșnicul amant.
Te-ntorci încet cu zbateri de áripe, învinsă,
Ducând cu tine-aroma păcatului, în cuib;
Dar te aștept și mâine cu inima întinsă
Spre cer, ca pentru-o clipă cu tine să mă-mbuib.
Te-aștept, deși, iubito, îți sunt altar nu drum
Și la sfârșitul nopții îmbrățisez doar scrum…

16 iulie 2009