e umezeală dincolo
și ceață
de furnicarul vostru fără sens mi-e greață

m-am mutat de pe trotuare în lumină
m-am săturat ca umbra să-mi vină înapoi
așezat într-un fotoliu de piele
privesc la străzile crucite printre voi

sunt manechinul fără de cămașă
m-am săturat de uniformă și decor
croiala definește pușcăria
bieți clovni cu ruj multicolor

eu după buze v-am recunoscut ipocrizia
și după frica de a fi priviți
duceți în lesă un covrig cu purici
pe zgarda căruia ați mâzgălit i u b i ț i !

în bălți de te miri ce vi se răsfrânge chipul
crispat și răvășit de sete
și spânzurând ca doi pantofi șiretul
vibrați copii lovindu-i de perete

și de uimire vi se schimbă fața:
c u c i n e s e a m ă n ă c e l m i c ?
și așteptați să treacă anii să-i descoperiți talentul
dar el cu nimeni seamănă
și cocoșați cărați spre case trupul
și-o altă zi în care
nu ați aflat nimic

și-n asfințit erup mici vânătăi de curvă
pleznită peste carnea sucită sub nărav
și lângă patu-n care vă prăbușiți în Somnul
rostiți un Tatăl nostru stereotip și grav