Doamnă ce-ți sclipesc ochii ca două mărgăritare ,albastre șire de izvor curgător
Nu-ți impune ca strălucirea ta să dea ispravă cuvenind largul stelelor cenușii ,
Pe-al tău surâs magnifică despotul ce-l ai și trăirea
Ducă-se ascultând suspinul singuratic venerând păcatul ,frumosul mai există
Trecut îndepartat te apropii cu pașii înceți ,dar siguri.
Izbăvind tot în cale lași urmă călcată adânc în rănile sufletului.


Într-un curs de toamnă neagră ascult sărutul
Ce-mi apare ca un drum voios în cale
Vrând să-mi spună că zarea s-a împărțit cu tot cu jale
În focul tinereții grele vrând să-și ceară umbrele negre
Asființit păgîn ce-mi te arăți în cale stai în jos și
Veghezi cum lumea dispare în ceață neagră de paloare.